Nașul TV, amendat de CNA cu 10.000 de lei pentru promovarea unui produs naturist

Nașul TV, amendat de CNA cu 10.000 de lei pentru promovarea unui produs naturist
Publicat: 18/07/2013, 14:12
Actualizat: 03/02/2019, 13:48

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a amendat cu 10.000 de lei televiziunea Nașul TV, pentru emisiunea „Istoria Medicinei”, în care a fost promovat un produs naturist, despre care s-a spus că ajută la vindecarea cancerului, fapt care a încălcat legislația audiovizualului.

Potrivit CNA, în edițiile din 3 mai și 25 mai ale emisiunii „Istoria Medicinei” a fost prezentat un tratament naturist al companiei Dacia Plant, moderatorul programului, Paul Alexandru Moraru, afirmând că acesta ajută la vindecarea cancerului, dar și a altor boli contagioase. În urma difuzării emisiunilor, CNA a primit mai multe reclamații de la telespectatori.

Pe de altă parte, prezent în ședința CNA de joi, Andi Râpan, reprezentantul Nașul TV, a declarat că „nu au existat reclamații privind medicamentul prezentat în emisiune”, afirmând că „sesizarea a fost trimisă de o persoană care cu siguranță deține un alt medicament opus celui prezentat în ediția de la Nașul TV”. De asemenea, acesta a spus că va discuta cu moderatorul emisiunii pentru a evita pe viitor subiectul.

În acest context, Monica Gubernat, membru al CNA, a propus o amendă de 10.000 de lei pentru Nașul TV, în baza articolului 3, alineatul 2 din Legea audiovizualului, care prevede că „Toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor”, și a articolului 29, alineatul 1, litera a, conform căruia „Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiții: a) să poată fi ușor identificate ca atare, comunicările audiovizuale cu conținut comercial mascat fiind interzise”.

Sancțiunea a fost aplicată și în baza articolului 101 din Codul de reglementare a conținutului audiovizualului, potrivit căruia „Este interzisă orice formă de promovare a unor produse sau a unor servicii care sugerează publicului ori îl instigă să renunțe la alte produse sau servicii similare ori asemănătoare identificabile”, dar și a articolului 128, litera d din Cod, care prevede că „Este interzisă menționarea în publicitate sau în teleshopping a unor indicații terapeutice referitoare la boli precum: d) cancer și alte boli tumorale”.

Sancțiunea de 10.000 de lei a fost votată în unanimitate de membrii Consiliul Național al Audiovizualului. La ședința de joi a CNA participă Răsvan Popescu, Cristina Trepcea, Christian Mititelu, Laura Georgescu, Viorel Buda, Monica Gubernat, Valentin Jucan și Florin Gabrea.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
A aflat că soția îl înșală, chiar în timpul filmărilor Asia Express: `Vreau să divorțez`
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Unde se termină viața și unde începe moartea. Ce a descoperit un medic care a...
Elodia trăiește?! Mama lui Cristian Cioacă șochează! Unde ar fi nora ei, de fapt?!
Doi soți au cumpărat o casă veche în Franța și au făcut o descoperire uluitoare...
Buni de plată, fără armată și cu rusa limbă oficială de stat. Cum arată „planul...
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera...
Dieta STRICTĂ pe care o respectă Maia Sandu. Ce mănâncă zilnic președinta Republicii Moldova, pentru...
Ce salariu are un român din Germania, după 6 ani de muncă: "E corectă viața?...
Lunetiști, drone și gard de sârmă ghimpată. Măsuri de înaltă securitate în Maricopa, comitatul care...
Jurnalista Rodica Sărmaș Furnea a murit într-un tragic accident rutier, la Dumbrăvioara. Avea doar 54...
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Noul SUV Suzuki Vitara este interensat... DETALIUL care însă ar putea bloca vânzările
Alegeri prezidenţiale în SUA 2024: Votul care va decide viitorul SUA şi al lumii. Donald...
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
Dan Diaconescu aruncă bomba despre Traian Băsescu: Este diavolul pe Pământ (VIDEO)
Tsunami în România? Declarații neașteptate ale seismologilor
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
De ce a amânat Virgil Ianțu să se căsătorească cu mama fiicei sale. După 22...
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
Pentru prima oară în ultimii 130 de ani, Muntele Fuji nu are zăpadă